Tropariul Nasterii Domnului

Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii Lumina cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.

Condacul Nasterii Domnului

Feciara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc. Ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci.

Fie ca sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos sa va aduca in suflet numai bucurii.

La multi ani va ureaza toti cei de la Pravalia Predania, sperand intr-un an nou mai bun pentru noi toti.

Doamne ajuta

Tuturor celor interesati de cartea de veche romaneasca Editura Predania le aduce in dar un al doilea titlu din colectia ” Izvoarele Orthodoxiei” : “Scara” de Sfantul Ioan Scararul.

„Şi nimenea, dupre ce a băut de cel vechiu,

îndată voieşte de cel nou; că zice:

Cel vechiu mai bun este.” (Lc. 5:39)

Între numeroasele traduceri româneşti ale vestitei scrieri ascetice a Sfântului Ioan Sinaitul, ediţia Mitropolitului Veniamin din 1814 (prima ediţie tipărită a Scării în limba română) este o realizare de vârf, reprezentând “prima versiune cu un evident caracter ştiinţific” (Oana Panaite, Leastviţa sau Scara Raiului, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007). Părintele Dumitru Stăniloae socotea că “un merit deosebit al versiunii tipărite de Veniamin Costache este că, pe de-o parte, ea caută să redea textul neparafrazat şi cât mai pur al Scării, pe de alta, că adaugă la sfârşitul fiecărui «Cuvânt» un număr mare de «scolii» care-l explică, şi anume un număr cu mult mai mare decât cele din P. G. După toată probabilitatea, Veniamin Costache a luat aceste scolii din manuscrisele greceşti folosite” (D. Stăniloae, “Introducere,” în Filocalia, vol. 9).

Traducerea aceasta, aşa cum precizează Veniamin Costache în Prefaţa cărţii, a luat ca text de bază o ediţie greco-latină a textului Scării, probabil cea a iezuitului german Matthäus Raderus (Paris, 1633; text inclus ulterior în P. G., vol. LXXXVIII, col. 634-1210), confruntat însă cu două manuscrise greceşti athonite, ca şi cu unele versiuni neogreceşti.

Deşi citată şi folosită de mulţi autori (e de-ajuns să menţionăm că, în ediţia sa, Păr. D. Stăniloae a preluat masiv din scoliile Scării lui Veniamin Costache), această traducere nu a fost reeditată niciodată, rămânând practic necunoscută cititorului obişnuit, necunoscător de slovă chirilică. Este o traducere deosebit de valoroasă, atât prin exactitatea ei, cât şi prin frumuseţea şi bogăţia limbii româneşti folosite de traducător, prezentând pe alocuri variante ale textului ce nu se află în ediţiile moderne ale Scării.

Deci, precum însuşi Mitropolitul Veniamin îşi îndemna cititorii de acum două veacuri, la fel vă îndemnăm şi noi, iubiţi cititori:

“Cetiţi-o des, şi cu luare aminte, că negreşit ea iaste oarecare toiag Moisaicesc, prin care veţi putea desface marea vieţii aceştiia céii mult învăluite, şi a patimilor celor înviforâtoare, şi fără de primejdie o veţi trece, şi pre Faraon cel gândit, ádecă pre diavolul, întru dânsa îl veţi vedea cufundat, ca şi Israil cel dedemult pre Eghipteni. Ea iaste mannă carea îndulceşte simţirile sufletului ceale amărâte de patimile şi de valurile vieţii aceştiia; liman care izbăveşte pre cei ce scapă la cetirea ei, şi îi slobozeşte de cufundarea în păcatele ceale mult încungiurătoare, şi îi face pre dânşii să înnoate fără de primejdie apele vieţii aceştiia ceale mult turburate; pământ al făgăduinţii, întru care tot sufletul cel iubitoriu de Dumnezeu întrând, poate să-şi secere mănunchele fericirii céii de-a pururea vecuitoare; scara aceaia pre carea o au văzut Iacov cel dedemult, al căriia căpătâiul ajunge până la Ceriu, întru carea Dumnezeu iaste întărit, pre carea Îngerii ádecă să pogoară ca nişte duhuri slujitoare pentru cei ce vor să moştenească mântuirea, iară sufletele ceale ce să mântuesc printr’însa să sue, şi Dumnezeu le priimeaşte, şi întru Împărăţiia sa le sălăşluiaşte; şi sorb ceresc iaste ea, carele poate să tragă pre suflet dintru adâncul păcatelor, precum acela apa din fundul mării, şi să le pue înnaintea lui Dumnezeu curăţite de toate întinăciunile.”

In curand o sa apara si pozele de vernisajul oficial al expozitiei. Pana atunci ne-am gandit sa va punem cateva poze din primele ore de viata a ei…

Cu prilejul praznicului Crăciunului, editura Predania lansează o lucrare aparte: Hristos se naşte.

Prin cartea de faţă, îţi oferim un model tridimensional şi interactiv al Naşterii lui Hristos. Copilul tău poate îmbina personajele din carte fără să aibă nevoie de foarfecă sau lipici!

Povesteşte-i copilului ce înseamnă Crăciunul şi îndeamnă-l să deseneze pe carte, alături de darurile Maghilor, şi darurile sale pentru Sfântul Prunc.

Citeşte-i din Sfânta Scriptură despre Naşterea Mântuitorului şi alcătuiţi împreună textele rostite de personajele noastre.

Odată asamblată peştera, o poţi desprinde din carte şi aşeza acolo unde doreşti. Bucură-te împreună cu copilul tău de amintirea celei mai minunate naşteri – Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

O promotie in plus la cate sunt pe piata nu cred ca strica, asa ca …. fie ca doriti sa aflati ceva nou, sau doar sa povestiti cu noi, ceaiul si cartea va asteapta.

            Vă anunţăm lansarea calendarului editurii Predania pe anul 2009 “Parinti duhovnicesti”  cuprinzând chipuri de mari duhovnici din secolul al 20-lea, precum Gheron Iosif Isihastul, Arhimandritul Sofronie de la Essex, Părintele Paisie Aghioritul, Arhimandritul Iustin Popovici, Părintele Dionisie de la Colciu, Părintele Porfirie Kavsokalivitul, Ieromonahul Serafim Rose ş.a.

Mulţumim pe această cale tuturor prietenilor noştri - clerici, monahi şi mireni - fără al căror ajutor şi sprijin apariţia acestui calendar ar fi fost cu neputinţă.

Calendarul înfăţişează 12 chipuri de mari duhovnici ai Ortodoxiei din veacul al 20-lea, români, greci, sârbi, ruşi sau americani, şi câteva cuvinte de folos ale acestora.

Petreceţi fiecare lună a anului alături de Gheronda Iosif Isihastul de la Nea Skiti (Muntele Athos) şi ucenicii săi: marii părinţi athoniţi Haralambie Dionisiatul şi Efrem Katunakiotul, Părintele Dionisie (Ignat) de la schitul românesc Colciu din Sfântul Munte, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex, Părintele Paisie Aghioritul, Părintele Porfirie Kavsokalivitul, Părintele Iacov (Tsalikis) din Evvia, Arhimandritul Iustin Popovici de la Celie, Stareţul Tadei de la Vitovniţa, Părintele Paisie (Olaru) de la schitul Sihla şi Ieromonahul Serafim Rose de la Mănăstirea Sfântului Gherman al Alaskăi din Platina (California).

Pe lângă aceştia, în fiecare lună sânt însemnate praznicele împărăteşti, cele patru Posturi ale Bisericii, sfinţii Români, precum şi alţi sfinţi mai puţin cunoscuţi la noi, dar cu importanţă în iconomia Mântuirii.

Incepand de Miercuri acesta se va gasi de vanzare si la pravalie.

Curand, Pravalia Predania va inaugura expozitia fotografica “Kosovo si Metohia in lacrimi” a fotografului sarb Milinko Stefanovic. Data inaugurarii va fi anuntata zilele urmatoare.

Milinko Stefanovici (născut la 12 martie 1947, în Kostainik, lângă Krupani, Serbia), este artist fotograf şi foto-jurnalist, publicist, redactor, editor şi pedagog. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Serbia şi are titlu de Maestru în fotografie al Uniunii Fotografilor din Iugoslavia.

După punctajele obţinute la expoziţiile naţionale şi internaţionale şi după însemnătatea premiilor primite, Stefanovici este unul din cei mari artişti fotografi din toate timpurile de pe teritoriul fostei Republici Federale Iugoslavia. În anii 1980 era cunoscut îndeosebi pentru genul de fotografie „Life”, iar în anii 90 se apleacă spre teme duhovniceşti şi tradiţionale.

Ca redactor, editor şi pedagog a avut o mare influenţă asupra tinerei generaţii de profesionişti din redacţii, edituri şi grupări artistice, mai ales datorită abordării sale culturale ce leagă tradiţionalul de modernitate.

Expoziţia pe care Predania o propune publicului românesc aduce fotografii din cumplita vară a anului 1999, când Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii. Milinko Stefanovici, ca fotograf, a fost martorul represaliilor împotriva locuitorilor nealbanezi lipsiţi de apărare. Aducem în faţa dumneavoastră câteva fragmente din jurnalul ţinut de Stefanovici în acele zile groaznice:

- Am hotărât ca, pentru prima dată, să-mi încalc regulile profesionale pe care singur mi le-am asumat – de a nu publica fotografii ce ţin de domeniul patologiei medicale şi militare. După vederea şi fotografierea multor victime din rândul sârbilor, am înţeles că nimeni în afară de noi nu sânt interesaţi, ba poate nici măcar toţi dintre noi. Mi-am schimbat părerea. Cine va mărturisi despre ele în afara noastră?!

[...]

Patriarhia din Peci, 9 Iulie 1999. În grabă, un soldat italian ne spune că sus, lângă drumul ce coboară dinspre Kula spre Peci, s-a descoperit un cadavru şi nu se ştie al cui este. Îl întreabă pe Mitropolitul Amfilohie ce să facă. El, chiar dacă în ziua respectivă trebuia să primească vizita a trei episcopi anglicani din Marea Britanie – asta pe lângă osteneala de a se îngriji să aducă Sfintele Vase şi ce s’a mai putut salva din catapeteasma de la Pecica Bania, şi pe lângă grija celor aproape o sută de bătrâni neputincioşi care s’au nimerit să fie refugiaţi în Patriarhia din Peci –, le-a spuse soldaţilor italieni la modul cel mai oficial că va veni la faţa locului.

[...]

Dimineaţa, după Sfânta Liturghie, nu dejunăm, nu punem nimic în gură şi plecăm escortaţi de soldaţii italieni din KFOR. Chiar mai devreme fuseseră ploi mari şi apele aduseseră mult pământ şi nisip. Aproape că au înfundat toate râurile. Povârniş mare. Ceaţa acoperă satul Radavaţ… Avem puţine unelte pentru a săpa. Nu era un singur cadavru… Erau doi bărbaţi. Primul era fără cap… Căutăm părţi din trupul celui de-al doilea… Nu are o mână. Abia jos, lângă izvor, găsim capul, lângă o maşină răsturnată. Noroc că în acea dimineaţă plouase şi era mai răcoare. Dacă ar fi fost mai cald… Şi aşa mirosul de la trupurile putrezite era de neîndurat. Soldaţii italieni şi noi, muritori obişnuiţi, nici două minute nu am fost în stare să respirăm. Cei ce se făgăduiseră lui Dumnezeu: Părintele David, venit de la Paris, Părintele Pavel, monah din Cetinie, Mitropolitul Amfilohie şi Miladin, un muntenegrean de 19 ani, nu simţeau duhoarea. Au rămas într’o lume cunoscută lor şi lui Dumnezeu, în rugăciune, în timp ce cu ajutorul altora scoteau cu smerenie rămăşiţele trupurilor putrezite. Cum le puteam identifica? doar după verigheta de pe mâna dreaptă şi un inel cu însemne sârbeşti… Slujbă de înmormântare în faţa lui Dumnezeu, a cerului şi a poporului…

[...]

După slujba de înmormântare, „păzită” de trupele KFOR, la capul cimitirului ajung câteva automobile. Printre cei veniţi recunoaştem şi câţiva albanezi. Întreabă cine e acolo. Întreabă dacă pot urca. Translatorul îi aduce. Începe un dialog obişnuit la prima vedere, dar de fapt „pe muchie de cuţit”…

- De unde ştiţi că ăştia sânt sârbi?

Vlădica le răspunde domol:

- Din cele văzute, din cele aflate. Dacă poftiţi, vedeţi şi voi!

[...]

Italienii, cu masca pe figură, nu vor sub nici o formă să se mai apropie de cadavre, şi albanezii renunţă din pricina mirosului. Spun că au încredere. Dacă ar fi privit, s-ar fi convins că erau sârbi. După asta, italienii iau trupurile celor doi nefericiţi şi le pun în saci. Mulţumită unui sârb din Peci s’au găsit nişte gropi în care să fie puşi. Vlădica Amfilohie a scris pe cruci: „NECUNOSCUT 1” şi „NECUNOSCUT 2.” Au fost păstrate verighetele, pantofii şi curelele, după care într-o zi, poate, cineva din rude îi va recunoaşte.

[...]

La întoarcere în Patriarhia din Peci trecem prin Vitomiriţa, o suburbie a Peciului. Lângă drum era o boccea desfăcută, cu lucruri de preţ împrăştiate, mai ales cu fotografii de familie… Bocceaua zăcea desfăcută lângă trupul unei bătrâne… Din ele se vedea că în tinereţe purtase costumul naţional muntenegrean, că soţul ei era pilot militar şi că între 1937 – 1939 se afla detaşat la Skopie. Am înmormântat şi acel suflet sărman… Ca pe ţarina ei să-şi afle odihna oaselor… Am păstrat tot ce se afla în boccea. Putem spune şi cine e. Dar… poate numele nici nu sânt importante… Întregul Kosovo este „SÂRB NECUNOSCUT”… nu se ştie câţi morţi, care se pierd în uitare… Omul se pierde, caută înţelesuri…

[...]

Înainte de sosirea la Patriarhia din Peci, ne oprim într’un cimitir viu, o şcoală goală, părăsită, unde sânt adăpostiţi 54 de refugiaţi din Craina Croaţiei. Sânt bătrâni, neputincioşi şi nu pot face nimic! Şi dacă ar putea, nu ar şti încotro să apuce! Ce să cauţi într’un magazin, când n’ai o para chioară? Nu sânt nici medici, nici medicamente… Trăiesc din milostenii. Primesc câte ceva de la Patriarhie şi de la italieni. Unii erau refugiaţi a doua şi chiar a treia oară… Acum au ajuns la bătrâneţe şi nu au unde să se mai întoarcă… Zac şi aşteaptă… Pe lângă ei sânt şi copii… Jale şi chin… Nici ei n’au încotro…

[...]

Seara ajung şi episcopii anglicani. Auziseră că şi patriarhul Pavel e acolo. Ar fi vrut să vorbească cu el despre ecumenism…

(Sursă: Milinko Stefanovici, „Kosovo şi Metohia în lacrimi”, Revista Duga,

Belgrad, Serbia, 1999)

Este deja tarziu…peste putine ore se face ziua. Dar a meritat toata alergatura asta departe de Constanta pentru a face rost de viitoarea expozitie. Pozele sunt superbe, afisele sunt in lucru la ora aceasta (cei de la Atelierul de grafica sunt INCA pe pozitii) si in curand o sa apara prin locurile publice ale urbei.

Ne-am gandit mai bine si am hotarat ca expozitia sa inceapa de week-end-ul urmator. Si cum unii din voi sunteti plecati din oras si ne-ati rugat sa o tinem pana va reintoarceti in oras am hotarat sa ramana toata luna Decembrie.

Astfel toata lumea va fi multumita. Iar noi vom castiga timp sa pregatim mult mai bine cele ce urmeaza. Pentru ca se pare ca va veni ceva de peste mari si tari. Plus ceva lansare de carte cu o personalitate a vietii culturale romane.

Pe curand…

Azi de dimineata am avut o noua surpriza placuta. O noua aparitie a pravaliei in presa locala.  Articolul e destul de bun insa ar avea nevoie de mici retusuri. Oricum a adus un zambet pe fetele celor implicati in munca de la librarie. Dupa ce il cititi ne puteti comunica parerile dvs.

In rest, muncim de zor ca sa pregatim urmatorul eveniment de care o sa aflati date in curand. Sper sa stati pe aproape si sa va bucure si acest mic cadou pe care il aducem pentru voi cu tot dragul.