Cu ochii pe ei

O sectiune dedicata celor cu care nu suntem de acord. Ramane ca si tu sa ai o parere.


DISPARE EXPUNEREA HORIA BERNEA DIN CADRUL MUZEULUI ŢĂRANULUI ROMÂN?

Potrivit proiectului iniţiat de actuala conducere a Muzeului Ţăranului Român depus la Ministerul Culturii, în baza căruia s-au obţinut banii pentru reconsolidarea clădirii, din luna mai 2010 se va trece la strângerea expunerii Horia Bernea. Concluzia majoră care reiese este că expunerea Bernea va fi fotografiată, filmată şi expusă în mediul virtual, pe internet. Dezbaterea de vineri, 5 februarie 2010, a fost o falsă dezbatere, întrucât decizia fusese deja luată şi era aprobată de Ministerul Culturii. Nicăieri în proiect nu se specifică faptul că acest demers de trecere din real în virtual va fi unul temporar, doar pentru perioada şantierului, sau că va fi o dublare a realităţii, dimpotrivă.

Intenţia este cât se poate de clară. Ea reiese şi din comunicatul difuzat în mass-media. Au fost invitaţi să-şi dea cu parerea toţi, mai puţin cei direct interesaţi de această problemă: prietenii lui Horia Bernea. Nicăieri nu există o dovadă adusă de un specialist – arhitect – sau de un grup de specialişti din care să reiasă faptul că începerea lucrărilor de consolidare a clădirii este sau ar trebui să fie ceva iminent.

Maniera în care se pune problema este un soi de silogism pervertit:
1. trebuie neapărat consolidată clădirea;
2. o refacere a sălilor lui Bernea este imposibilă şi inutilă, întrucât se modifică drastic spaţiul;
3. prin urmare, nu ar fi mai bine să se renunţe de tot la ea?

În acest fel, se şterge pentru totdeauna orice urmă a lui Horia Bernea şi dispare un loc în care valorile Bisericii Ortodoxe au stat la vedere vreme de douăzeci de ani, spre folosul zecilor de mii de vizitatori.

“Cine se atinge de nucleul expunerii Bernea atentează la identitatea muzeului” - ne avertizează pictorul Sorin Dumitrescu şi prietenul vechi al Muzeului, Mugur Vasiliu -, “căci nu ne putem imagina un ţăran român ateu. Asistăm practic la o nouă moarte a creatorului Muzeului.”

Horia Bernea a ctitorit cel mai important aşezământ de cultură tradiţională din România, Muzeul Ţăranului Român, organizat după toate exigenţele muzeisticii contemporane. În anul 1994 i s-a decernat, de către Fundaţia Culturală Română, Premiul pentru contribuţia adusă la recuperarea tradiţiilor spirituale ale civilizaţiei ţărăneşti, la care se adaugă Marele Premiu “George Apostu.” În anul 1996, muzeul a fost răsplătit cu înalta distincţie “European Museum of the Year,” premiul pentru cel mai bun muzeu european al anului, cel mai important premiu în lumea muzeisticii.

***

UDMR - PCM se opun ridicarii unei biserici ortodoxe in secuime

Micuta comunitate româneasca din orasul Miercurea Nirajului, din judetul Mures, se confrunta cu probleme de ordin religios

Cei aproximativ 600 de români din oras doresc sa aiba o biserica ortodoxa a lor unde sa-si poata tine slujbele. În acest scop, pe un teren intravilan de 1.022 de metri patrati, situat chiar în centrul orasului, Parohia Ortodoxa din Miercurea Nirajului a demarat, înca din vara anului 2008, demersurile pentru ridicarea unui lacas de cult.
Primaria si Consiliul Local, compuse exclusiv din etnici maghiari (reprezentând UDMR si Partidul Civic Maghiar), s-au opus insa acordarii autorizatiei de constructie pentru biserica. Cu toate acestea, în a doua zi a Craciunului anului trecut, la Miercurea Nirajului a fost pusa piatra de temelie pe locul unde urmeaza sa fie construita noua biserica ortodoxa. Pe acelasi loc a fost sfintita o cruce chiar de catre Înalt Prea Sfintia Sa Andrei Andreicut, episcop de Alba Iulia. Numai ca, în noaptea de Revelion, crucea fost distrusa de autori pe care Politia mureseana înca nu i-a identificat inca.
Pentru „îndrazneala” de a fi pus o piatra de temelie si o cruce pe un teren care, legal, îi apartine, Parohia Ortodoxa din Miercurea Nirajului a fost amendata de Primarie cu suma de 1.000 de lei, pe motiv ca pentru amplasarea acelei cruci nu exista autorizatie de constructie. „E obligatoriu sa existe autorizatie de constructie si pentru acea cruce. Dânsii (Parohia – n.r.) au cerut de la noi autorizatia, dar noi nu am acordat-o pentru ca, potrivit unei hotarâri adoptate de Consiliul Local al orasului nostru, sunt interzise constructiile în zona centrala”, a declarat primarul orasului, Laszlo Daszkel.
In schimb, parintele ortodox Ioan Dorin Sandor sustine ca va contesta in instanta amenda primita. „Bineînteles ca vom contesta amenda primita. Daca nu ne-o anuleaza de bunavoie Consiliul Local, o sa ne adresam instantei. Autoritatile locale ne sicaneaza în mod repetat, de ani de zile”, a mai spus acesta.
Potrivit aceleiasi surse, bisericile maghiare care functioneaza în localitate primesc, anual, sume consistente de bani pentru întretinerea lacasurilor de cult, însa Parohia Ortodoxa nu a mai primit un leu în acest sens din 2006 încoace. În plus, bunurile detinute de bisericile maghiare în zona au fost integral retrocedate, în vreme ce solicitarile în acest sens ale Bisericii Ortodoxe sunt taraganate
cu anii.

Protopopul Sincan: „Încetati prigoana împotriva noastra!”
Coincidenta dau nu, chiar pe data de 15 martie, la initiativa consilierului PCM Sandor Csiki, autoritatile locale din Miercurea Nirajului vor sa convoace un referendum care sa valideze interzicerea oricarei constructii în centrul orasului. „Acel referendum e ilegal suta la suta. Terenul acela nu e public, el apartine Parohiei Ortodoxe”, a spus parintele Sandor.
„Vom trimite memorii Parlamentului si Presedintiei, ca sa intervina în acest sens. Aceste sicane permanente, aceasta prigoana îndreptata împotriva românilor de pe Valea Nirajului, începuta cu incendierea bisericilor noastre de acolo, în 1990, trebuie sa înceteze. Sper ca noul ministru de interne sa intervina si el”, a declarat protopopul de Târgu-Mures, Gheorghe Nicolae Sincan.
De precizat ca, pe acelasi teren, autoritatile locale UDMR-PCM instalasera, în urma cu ceva mai bine de sase ani, un monument (în fapt, un obelisc din lemn) menit sa-i simbolizeze pe cei 13 generali pasoptisti unguri. Aceste lucruri au fost posibile întrucât, pâna la data respectiva, terenul era obiectul unui litigiu între autoritatile locale si Parohia Ortodoxa.
În urma cu exact 80 de ani, primarul de atunci al orasului, Alexandru Pop, a donat suprafata de teren din centrul localitatii Bisericii Greco-Catolice. Cum bunurile acesteia au fost preluate de Biserica Ortodoxa dupa al Doilea Razboi Mondial, în 1989 parcela apartinea Parohiei Ortodoxe din oras. În anul 1996, suprafata a si fost intabulata în favoarea parohiei.
Primaria si Consiliul Local Miercurea Nirajului au contestat acest lucru în Justitie, însa toate instantele au dat câstig de cauza Bisericii Ortodoxe, care a obtinut o sentinta definitiva si irevocabila în acest sens din vara anului 2002.

(articol preluat din ziarul Gardianul)

***

Legende porno maghiare pe Minimax.CNA nu se sesizeaza

Calitatea indoielnica a productiilor animate contemporane nu mai este deja o noutate. Unul dintre posturile destinate celor mici care incerca sa mai pastreze inocenta copiilor prin productiile sale, care nu abundau in roboti si criminali in serie, era Minimax. Insa, cum o minune nu dureaza prea mult, postul a difuzat un desen animat in care o printesa isi vindea trupul in schimbul unui porc. Pana la urma, printesa ajunge in pat cu doi barbati. Cum postul este licentiat in Cehia, CNA-ul romanesc sustine ca nu are cum sa decida sanctionarea postului. Reprezentantii postului Minimax din Romania ne-au spus ca se colaboreaza cu o echipa din Ungaria, care coordoneaza toata emisia. Gabriela Branzea, marketing manager Minimax Romania, ne-a explicat ca este vorba despre o legenda a poporului ungar, iar desenul nu a fost realizat cu o tenta erotica, fiind o problema de perceptie.

Postul Minimax a lansat in urma cu o luna un nou serial, „Povesti din folclorul maghiar”, menit sa-i puna la curent pe copii cu basmele acestui popor. Astfel, intr-un episod difuzat joi, de la ora 11.55, cei mici au avut parte de un desen animat mai degraba erotic. Intr-o margine de sat, nevasta unui gospodar a nascut un baietel, in aceeasi zi in care scroafa a fatat trei purcei. Timpul a trecut, iar baiatul a crescut si se ducea cu purcelusii la gradina imparatului sa bea apa si sa manance iarba. Intr-o zi, s-a intalnit cu fata imparatului care a fost vrajita de purcei si l-a intrebat pe baiat daca nu ar vrea o punga de galbeni pentru unul dintre ei. Nazdravan din fire, baiatul nu s-a lasat prada pungii de galbeni, ci i-a cerut fetei sa-si ridice poalele rochiei pana la genunchi. Printesa a lasat rusinea de-o parte si a facut cele cerute, plecand mandra cu porcul. A doua zi, povestea se repeta, doar ca baietelul mai capata putin curaj si ii cere fetei sa-si ridice rochia pana la talie. Printesa nu era innebunita dupa lenjeria intima, asa ca apare in toata splendoarea, goala pusca. A treia zi, baiatul ii cere sa-si ridice rochia pana sus, cerinta ce nu o face pe printesa sa roseasca, si accepta fara a sta pe ganduri, scotandu-si la iveala sanii. Povestea nu se opreste aici. Baiatul ajunge sa se lupte pentru mana fetei cu un fiu de imparat. Indecisa, printesa decide sa stabileasca o proba de foc: trebuie sa se culce cu cei doi.

Vor sa trimita adresa catre CNA-ul din Cehia
Dupa cum ne-a declarat Rasvan Popescu, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), institutia pe care o conduce nu are puterea de a amenda postul, pentru ca Minimax este licentiat in Cehia. „Noi vom solicita inregistrarea de la reprezentanta lor de aici, iar apoi va avea loc o discutie in consiliu, iar daca se hotaraste ca incalca protectia minorilor, va fi trimisa o adresa CNA-ului din Cehia”, ne-a declarat Popescu. Presedintele CNA a aflat de acest episod de la reporterii „Gardianul“ si ne-a spus ca este foarte grav faptul ca postul Minimax a difuzat un astfel de episod.

Minimax: E o problema de perceptie
De partea cealalta, reprezentantii postului Minimax din Romania ne-au spus ca se colaboreaza cu o echipa din Ungaria, care coordoneaza toata emisia. Gabriela Branzea, marketing managener Minimax Romania, ne-a explicat ca este vorba despre o legenda a poporului ungar, iar desenul nu a fost realizat cu o tenta erotica, fiind o problema de perceptie. Aceasta ne-a spus ca printesa trebuia sa mearga la un imparat imbracata, iar in momentul in care ea a aparut dezbracata, zona intima era acoperita cu o frunza. „Este o problema de interpetare, iar copii nu pot intelege foarte bine anumite lucruri”, ne-a spus Branzea. Serialul a inceput sa fie difuzat de la inceputul ianuarie, iar episodul amintit s-ar putea sa nu mai fie redifuzat.

(articol preluat din ziarul Gardianul , unde se poate viziona si episodul cu pricina)

***

A.U.R. declara iar razboi icoanelor din scoli

Chiar daca magistratii Instantei Supreme au decis ca prezenta icoanelor in scoli este legala, reprezentantii Asociatiei Umaniste Romane spera ca, odata cu venirea Ecaterinei Andronescu la sefia Educatiei, simbolurile religioase din scoli vor fi aruncate la gunoi. Si asta, probabil, din pricina faptului ca doamna ministru il are sef in partidul sau de stanga pe Ion Iliescu, care s-a declarat liber cugetator convins. Asadar, Asociatia Umanista Romana (AUR) cere ferm noului ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, sa puna in aplicare neintarziat decizia Consiliului National de Combatere a Discriminarii (CNCD) privind simbolurile religioase din scoli. Numai ca decizia judecatorilor Instantei Supreme este definitiva si irevocabila, cererea neavand nici un fundament in aceasta situatie.

“Prezenta simbolurilor religioase in scoli altereaza neutralitatea confesionala a institutiilor de invatamant public si reprezinta un prozelitism si o discriminare fata de elevii care provin din familii ce nu impartasesc convingerile religioase semnificate de respectivele simboluri religioase, dar si o forma de presiune religioasa fata de toti elevii. Credintele si convingerile tin de sfera privata a fiecarui individ, iar spatiul public nu trebuie anexat unui cult anume. Neutralitatea spatiului public trebuie aparata intrucat toti cetatenii, indiferent de optiunile lor privind religia, au aceleasi drepturi”, a declarat Remus Cernea, presedintele Asociatiei, citat de EduManager.ro. CNCD recomanda Ministerului Educatiei sa elaboreze si sa implementeze o norma interna prin care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public, aceasta norma urmand a se fundamenta pe urmatoarele principii: sa asigure exercitarea dreptului la invatatura si accesul la cultura in conditii de egalitate; sa respecte dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice; sa respecte caracterul laic al statului si autonomia cultelor; sa asigure libertatea de religie, constiinta si convingeri a tuturor copiilor in conditii de egalitate; sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios.

Ministerul Educatiei a atacat in instanta decizia CNCD in privinta simbolurilor religioase, procesul fiind inca in curs.In iunie 2008, magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis ca prezenta icoanelor in scoli este legala, in urma recursului formulat de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) si de 150 de organizatii neguvernamentale. Instanta suprema a dat atunci castig de cauza MEC si Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios, care au actionat in judecata Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Reclamantii au cerut anularea deciziei prin care Ministerului Educatiei i se recomanda elaborarea unui set de norme care ar fi interzis practic prezenta simbolurilor religioase in scolile publice din Romania. In noiembrie 2006, la solicitarea profesorului buzoian Emil Moise, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a decis ca prezenta icoanelor si simbolurilor religioase in scolile de stat ar constitui o discriminare fata de persoanele atee, agnostice sau de alta religie. Decizia a fost contestata atat de ministerul Educatiei si Cercetarii, cat si de Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, alcatuita din peste 150 de organizatii non-guvernamentale. Toate cultele din Romania, cu exceptia cultului Adventist de Ziua a Saptea, s-au declarat impotriva recomandarii formulate de CNCD.

(preluare din ziarul Ziua)

Cateva mostre din gandirea ateilor nostri mioritici gasiti la urmatoarele site-uri:

http://www.secularhumanism.ro/

http://www.humanism.ro/

Practic este vorba de aceeasi grup de cetateni bine intentionati, a caror varf de lance sunt deja cunoscutii :

Remus Cernea, cunoscut mai ales prin lupta pentru scoaterea icoanelor din salile de curs ale Universitatii Bucuresti.

Profesorul Emil Moise, cunoscut prin campania de scoatere a icoanelor din cadrul scolilor

***

Un antiroman si pro-homosexual la curtea presedintelui Basescu

O scrisoare deschisa, care ar trebui sa fie un semnal pentru presedintele Basescu. Deja este in pierdere de credibilitate masiva, dupa ce a pus la cale alianta PDL-PSD. Prin numirea unui politician maghiar foarte controversat - Peter Eckstein Kovacs (foto) - in functia de consilier al sau, Basescu comite o alta greseala (oare greseala?) care il va costa. Subscriu la scrisoarea lui Dan Tanasa.

Scrisoare deschisa
Domnului Traian BASESCU, presedintele Romanie

Am aflat din presa despre gestul Dumneavoastra de a-l numi pe fostul senator Peter Eckstein Kovacs in functia de consilier prezidential pentru minoritati. Dumneavoastra i-ati propus acest post avand in vedere experienta domnului Eckstein in ceea ce priveste minoritatile, acesta aratandu-se inca de la inceput foarte interesat de rezolvarea problemelor minoritatii rrome, in special.
Ratiunile numirii domnului Eckstein Kovacs in functia de consilier prezindential va apartin. Doresc insa sa va atrag atentia asupra unor implicatii care s-ar putea sa va fi scapat la momentul luarii deciziei.

In primul rand domnul Eckstein Kovacs este cunoscut la nivelul opiniei publice ca fiind un promotor al drepturilor comunitatilor de homosexuali din Romania, acesta fiind chiar premiat de catre comunitatea gay in cursul anului trecut pentru pozitia sa in chestiunea casatoriilor intre homosexuali. Legat de acest aspect as dori doar sa va reamintesc faptul ca atunci cand Dumneavoastra ati depus juramantul ca presedinte al tarii, iar domnul Eckstein a depus juramantul ca si senator in Parlamentul Romaniei, ati pus mana pe Biblie, cartea sfanta in care se vorbeste despre dragostea dintre Adam si Eva, si nu despre dragostea dintre Adam si Adam sau dintre Eva si Eva. Iar Biblia reprezinta cartea fundamentala a ortodoxiei intr-o tara in care 89% din populatie este crestin ortodoxa.

In al doilea rand domnul Eckstein Kovacs face parte dintr-un partid politic constituit pe criterii etnice care are ca scop declarat obtinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice in Harghita si Covasna, criteriul etnic fiind acela al apartenentei la etnia maghiara. Pot sa fiu de acord cu faptul ca umilintele la care sunt supusi romanii din cele doua judete de catre formatiunea politica din care face parte domnul Eckstein Kovacs sunt detalii nesemnificative pentru calculele Dumneavoastra politice. Daca va ganditi, dupa cum banuiesc, sa castigati votul electoratului maghiar la viitoarele alegeri prezindentiale, cred ca ati gresit un pic calculul, pentru ca alegerile din acest an, atat cele locale cat si cele generale, au spart mitul electoratului maghiar disciplinat la vot. Astfel, primarul municipiului Sfantu Gheorghe a ajuns in functie cu doar 15% din voturile cetatenilor cu drept de vot, iar UDMR a intrat in Parlament cu doar o treime din voturile electoratului de un milion si jumatate de votanti pe care il reclama.

In al treilea si ultimul rand, numirea unui reprezentant al UDMR pe un post de sfatuitor al Presedintelui Romaniei, dupa ce chiar Dumneavoastra personal ati infierat modul feudal si discriminatoriu la adresa romanilor in care UDMR administreaza judetele Covasna si Harghita, imi reconfirma faptul ca politica de purificare etnica a romanilor din cele doua judete, aplicata in fiecare zi de administratia UDMR, are girul celor mai inalte foruri si institutii din aceasta tara.

Dan Tanasa, cetatean din Covasna umilit de UDMR
Sfantu Gheorghe,
09 ianuarie 2009

(material preluat de pe blogul lui Claudiu Tarziu)

***

NATO antreneaza teroristi in Kosovo

NATO si UE isi intaresc pozitia in Kosovo. Decizia a fost luata in urma intensificarii violentelor din provincia Kosovska Mitrovita, in ultimele zile. Kosovo si-a alcatuit o armata formata din fosti teroristi UCK ce urmeaza sa fie antrenata de catre expertii militari ai NATO.

Forta Multinationala de pace (KFOR) a NATO din Kosovo si Misiunea Uniunii Europene (EULEX) si-au consolidat prezenta in nordul Kosovo, dupa o serie de incidente, in special la Kosovska Mitrovita, a anuntat sambata misiunea UE intr-un comunicat citat de Reuters. “KFOR si-a consolidat prezenta la Mitrovita. EULEX si-a consolidat prezenta in nordul Kosovo, cu scopul de a-si arata hotararea de a pastra stabilitatea”, precizeaza EULEX. “KFOR si EULEX sunt dispuse sa raspunda oricarei amenintari aduse securitatii si libertatii de miscare”, se mai arata in comunicat.

Decizia celor doua forte intervine dupa mai multe incidente violente care au avut loc in nordul orasului Kosovska Mitrovita, divizat etnic. Astfel, doua explozii, dintre care una a provocat ranirea usoara a sapte pompieri la Kosovska Mitrovita, s-au produs in noaptea de vineri spre sambata in acest oras, informeaza agentiile internationale de presa. Prima explozie s-a produs in jurul orei locale 22.00, in apropierea unei cafenele din nordul orasului, distrugand mai multe masini, fara a provoca victime, a precizat purtatorul de cuvant al politiei locale, Besim Hoti. Cea de-a doua explozie s-a produs dupa miezul noptii, cand un dispozitiv exploziv a fost lansat asupra unui grup de pompieri, potrivit lui Hoti. Acest incident este al doilea in decurs de o saptama­na produs in acest oras. Martea trecuta, un tanar sarb a fost in­junghiat si doi albanezi banuiti ca au participat la incident au fost arestati. Sambata, presedinte­le sarb Boris Tadici a reafirmat ca, in opinia sa, Kosovo nu are nici un viitor in spatiul european ca stat independent, ci numai ca provincie a Serbiei. Tadici sustine ca recentele incidente din Kosovo confirma pozitia Serbiei conform careia drepturile omului nu sunt respectate.

Armata “albaneza” se pune in miscare

Consolidarea fortelor interna­tionale de pace in Kosovo survine pe fondul deciziei de formare, in urma cu doua saptamani de catre noul stat, a unei armate nationale ce urmeaza sa numere 2500 de membri activi si 800 in rezerva.

Aceasta va fi echipata cu arme usoare si va deveni operationala la mijlocul anului 2009. In fruntea acestei armate, presedintele kosovar Fatmir Sejdiu l-a numit pe generalului Sylejman Selim, fost membru al gherilei separatiste UCK. NATO si-a luat angajamentul sa sustina antrenarea noii forte si dizolvarea Fortei de protectie kosovara (KPS), formata in mare parte din fosti membri ai Armatei pentru Eliberarea Kosovo (UCK), gherila separatista care s-a luptat cu fortele sarbe in conflictul din 1998 - 1999.

(articol preluat din ziarul Ziua)

***

Icoana” cu Stalin

O icoana care-l reprezinta pe dictatorul sovietic Iosif Stalin, stand in picioare langa Sfanta Matrona din Moscova, a fost expusa pentru rugaciune intr-o biserica de langa Sankt Petersburg. La solicitarea enoriasilor revoltati, preotul bisericii a mutat icoana intr-un loc mai putin “accesibil” privirilor, insa nu a scos-o din biserica, relateaza cotidianul rus Novaie Gazeta, amintind in acest context de apelurile care sunt adresate din ce in ce mai des Bisericii Ortodoxe Ruse in vederea sanctificarii lui Stalin.

Protoiereul defunct Dimitri Dudko, in tinerete detinut al lagarelor comuniste, fusese cuprins spre batranete de o dragoste nemarginita pentru Stalin. Parintele Dimitri declara in timpul slujbelor sale ca, in realitate, Stalin era un om credincios, care nu persecutase Biserica. Intr-un articol, parintele Dimitri nota chiar:

“Parca as vrea sa strig: ‘Sfinte Iosife, roaga-te Domnului pentru noi!”’.

Acum, parintele Dimitrie are un “discipol”, noteaza Novaie Izvestia. In biserica Sfanta Imparateasa Olga din localitatea rusa Strelna, parintele Evstafi a expus icoana Sfintei Matrona din Moscova. Una dintre numeroasele legende care circula despre ea afirma ca “Maica Matrona” avea lungi confesiuni cu Stalin, iar in toamna lui 1941 l-ar fi primit in chilia sa, fiind foarte ingrijorata de soarta Moscovei, si i-ar fi spus: “Vei ramane singur in oras. Lasa-i pe toti sa plece, dar orasul nu-l preda. Si nu-l vei preda!. Tocmai aceasta “intrevedere” este infatisata pe icoana. Mai mult decat atat, Stalin, care este prezentat stand in picioare, pare mult mai impunator decat “maica Matrona”. Enoriasii, care refuza sa se inchine la o astfel de icoana, si-au exprimat nemultumirea, dupa care parintele Evstafi a mutat icoana intr-un loc mai dosit.

Parintele Evstafi si-a motivat astfel initiativa: “Sentimentul ca Stalin este tatal tuturor popoarelor, ca este in parte si parintele meu, nu m-a parasit intreaga viata. Am avut doi tati, in afara de Tatal cel din Ceruri: unul - parintele meu natural, iar altul - tatal tuturor popoarelor, care era sever, care judeca, care este posibil sa fi gresit, dar care era oricum tatal tarii mele”. In opinia parintelui Evstafi, “atacurile la adresa lui Stalin sunt ridicole si respingatoare”. “Nu vreau sa-i aud de la acesti ‘pudeli ai democratiei’, care latra la leul mort, prefer sa-mi ascult inima”, a declarat parintele Evstafi. De altfel, parintele Evstafi este convins ca Stalin nu era ateu.

Printr-o ciudata coincidenta, odata cu aparitia “icoanei sfantului Iosif” comunistii din Sankt Petersburg i-au solicitat Patriarhului sa-l canonizeze pe Stalin. Liderul comunistilor din Sankt Petersburg si regiunea Leningrad, Serghei Malinkovici, a declarat: “Nu voi ascunde faptul ca majoritatea membrilor organizatiei noastre sunt atei, insa exista si oameni credinciosi, iar noi trebuie sa tinem cont de parerile lor. Mai multe fete bisericesti ne-au spus ca Stalin se bucura de mare stima din partea enoriasilor. De aceea, am pus problema canonizarii lui Stalin si am propus realizarea de icoane cu chipul sau”. Potrivit lui Malinkovici, in viitorul cel mai apropiat vor fi “imprimate” 10.000 de icoane cu Stalin.

Din pacate, nici demersul parintelui Evstafi, nici propunerile comunistilor din Sankt Petersburg nu au primit o replica ferma din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, subliniaza cotidianul citat. “In Patriarhie nu exista forte care sa poata pune capat acestei miscari cumplite. Aceste cereri de canonizare si imaginile pe care le vedem la televizor, in care femei si barbati in varsta defileaza in acelasi timp cu portrete ale lui Stalin si icoane ortodoxe, constituie un semn ca oamenii au pierdut cu totul simtul realitatii, al adevarului”, a declarat protoiereul Mihail Ardov.

(articol preluat din ziarul Ziua )

Leave a Reply